miercuri, 28 ianuarie 2009


Scrisoarea copilului pentru părinţii săi

Timpul nu stă pe loc, timpul zboară. Astazi suntem copii, mâine adulţi. Cât de repede uită oamenii perioada copilăriei după trecerea la marea etapă, maturitatea. Gândurile de copil, emoţiile, iubirea, sau sensibilitatea, sentimentele ce îi încearca atunci când salvează un pui de vrabie. Mai sunt ele pretutindeni?
Un moment important după ce se ajunge la maturitate este acela cand fiecare îşi doreşte să devină părinte. De aici încep problemele, se încearca revenirea la copilarie. Toti ştim cum e să fim copii dar să fii părinte implică cu totul alte probleme. O să fiu un părinte bun, o să-i ofer ce-i trebuie, dacă o să fiu exigent o să fie bine sau mai bine să îl răsfăţ? Dar cu toate astea timpul şi grijile îi fac să uite multe lucruri esenţiale.
Când copilul păşeşte în viaţă, totul i se pare minunat, nou, încearcă să înţeleagă lumea din jurul lui iar lucrurile mărunte pentru părinţi sunt realizările micutilor lor.
Îi înţelege un părinte nevoile copilului său? „ Mânuţele mele sunt încă mici, de aceea nu te aştepta la perfecţiune când fac patul, când pictez sau când arunc cu mingea. Treaba pe care am facut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simţi că nu am făcut faţă aşteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă închei singur la bluziţă, chiar dacă m-am incheiat greşit, fii mândru că m-am chinuit să mă leg la pantofiori, chiar dacă n-a ieşit decât un nod”.
Toţi părinţii îşi doresc să aibă cei mai buni copii, isteţi, însă nu toţi însă se dezvoltă în acelaşi ritm „ Picioruşele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face paşi mari, ca să mă pot ţine şi eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăţa totul, dar treptat, treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna şi nu te necăji pe mine! Lumea asta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învaţător pe drumul vieţii”
Înţeleg părinţii ritmul de dezvoltare al propriului copil sau mai degrabă devin iritaţi de cicălelile lor.” Ochii mei sunt încă mici, nu au văzut lumea aşa cum ai văzut-o tu. Te rog. Lasă-mă să aflu totul. Fără să mă pedepseşti pentru curiozitatea mea. Şi nu mă limita inutil! Nu te enerva când întreb prea mult, prea des şi câteodată acelaşi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu şi nici nu am pe altcineva în afară de tine să întreb. Fă-ţi, te rog, timp şi pentru mine, explicându-mi ce ştii despre lumea aceasta frumoasă şi fă asta bucuros şi plin de dragoste.
Câţi părinţi îşi pedepsesc adecvat copiii, se gândesc înainte să aplice o pedeapsă? „ Nu te teme să-mi fixezi limite şi reguli. Sigur le voi respecta dacă eşti consecvent în aplicarea lor. Însă dacă spui una şi mâine alta, sigur voi deveni confuz şi nu voi mai şti ce este interzis si ce nu.
Când trebuie stimulat un copil oare ce cale alege un părinte, cum îşi ambiţioneaza copilul; e bine să-i compare cu alţii? „ Nu mă compara cu fraţii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Subr unic şi niciodată nu voi fi la fel ca alţii. Sigur am si eu ceva special, fă-ţi doar puţin timp şi vei vedea şi părţile mele bune”
Fiecare ar vrea sa aiba cel mai bun copil, să-l înveţe cât mai multe lucruri. Şi copilăria? Când o mai trăieşte? „ Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să îmi trăiesc copilăria şi să mă bucur de ea. Nu mă încărca cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă să mă joc.
Ce se întâmplă atunci când copilul îl scoate din sărite?se po controla? „ Sufletul meu este foarte sensibil. Sentimentele mele sunt încă foarte gingaşe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înţelegător la grreşelile mele şi la stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant voi deveni stingher şi lipsit de încredere în forţele proprii. Gândeşte-te: poţi să-mi critici faptele fără să mă critici ca persoană!
Respectă-mi drepturile de copil şi demnitatea. Nu mă umili şi nici nu folosi violenţa verbală sau fizică cu mine. Din asta voi invăţa numai să mă ascund de tine, să mint şi să-mi fie frică. La un comportament pozitiv întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor şi înţelegător”
Ce s-ar întâmpla atunci când parintele nu ar fi un model bun pentru copilul său? „ Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd şi să învăţ lucruri rele. Tu eşti modelul meu. Nu mă minţi, căci o să cred că minciuna este singura cale în viaţă; nu folosi forţa, căci o să cred că forţa este ceva normal în relaţiile cu ceilalţii; nu mă critica, căci astfel voi învăţa să condamn; nu mă respinge, căci voi crede că nu mă doreşti şi aş putea începe sa te urăsc pentru asta. Ajută-mă să învăţ valorile morale: adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.
Mai este o problema şi cred că cea mai importantă; ce se întâmpla când copilul nu este cel dorit? „ Tu ştii că eu vin de la Dumnezeu şi tot ce vine de la EL nu are cum să fie „ bun de nimic”. Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt şi pentru că nu sunt aşa cum ai visat. Eu sunt copilul tău şi tu eşti părintele meu. Aşa ne-a dat Dumnezeu unul altuia. Acceptă-ma şi iubeşte-mă aşa cum sunt!
Pentru toate astea, pentru a creşte un copil după nevoile lui oare ce e corect să faca un părinte?. Să citească ţn cărţi, să ia sfaturi sau pur si simplu sa privească prin ochii copiilor săi, să-i asculte şi să-i înţeleagă. Toate raspunsurile le vor găsi la ei, în sufletul lor pur şi sincer de copil.

luni, 12 ianuarie 2009



Rochita
Undeva, intr-un orasasel, traia o fetita pe nume Miruna. Singura la parinti, fetita era tare rasfatata si pe cat era de rasfatata pe atat era de neingrijita. Toata ziua alerga de colo colo, facea dezordine si uita sa se spale pe maini.
Cand iesea la joaca tipa, le lua jucariile celorlalti copii, nu-i lasa se joace, se murdarea si ajungea acasa foarte tarziu. Toata lumea isi facea griji pentru ea, dar se pare ca Mirunei nu-i pasa nici de grija celorlalti dar nici macar de ea. Mainile murdare, parul nepieptanat si hainutele rupte, murdarenu pareau ca o deranjeaza sau ca reprezinta o grija pentru ea.
Asa era Miruna dintotdeauna, dar nici dupa ce a crescut nu dadea semne ca ar dori sa se schimbe. Era acum o domnisoara inalta, cu ochii mari, cu parul negru si lung, cu buzele ca ciresele coapte de mai si cu un trup de printesa. Nu stim de unde atata frumusetecare slipea chiar si prin obrajii mereu murdari.
Chiar daca venise vremea cand orice fata, mai slaba sau mai grasa, mai inalta sau mai scunda, mai frumoasa sau mai putin frumoasa, sa se imprieteneasca cu un baiat. Miruna simtea niste fluturasi, care ii invadasera stomacul si visa ca e o mica printesa care vrea sa traiasca fericita pana la adanci batranete alaturi de printul ei.
Insa din din cauza faptuli ca Miruna era atat de neingrijita, frumusetea ei nu era observata de niciun baiat. Cand si-a dat seama care este motivul pentru care ceilalti nu o accepta, Miruna a hotarat ca se va schimba, dar nu prea a reusit, la inceput.
Era deja mare dar grija ei de a fii mereu curata si ingrijita lipsea. Chiar daca isi dorea sa nu se mai murdareasca, nu reusea. Ba uita sa-si curete pantofii, ba se spele pe fata sau sa se pieptane si nu reusea niciodata sa fie gata la timp.
Intr-o dimineata, cand s-a trezit sa plece la scoala, a gasit pe scaunul pe care isi tinea hainutele, o rochita noua, alba, cu floricele rosii. Aceea era ultima zi de scoala, iar mama i-o cumparase special pentru serbare, chiar daca era sigura ca o va distruge. Pentru a fii sigura ca va arata ca o printesa, mama a ajutat-o pe Miruna sa se imbrace, i-a aranjat parul si i-a curatat si pantofii.
Pana a ajunge la scoala, o ploaie trecatoare de vara a format mai multe balti, chiar si la poarta scolii. Copiii si parintii au observat cat de schimbata era Miruna si cat putea fii de frumoasa. Entuziasmata de noua ei rochita si de faptul ca reusise sa faca totul cum trebuie, fetita s-a grabit sa intre in curtea scolii, sa-si salute colegii si a scapat cu un picior in balta. De aceasta data, nu a mai trecut asa usor peste faptul ca s-a murdarit si pe obrajii ei curati si imbujorati au inceput sa curga lacrimile. Era pentru prima data cand a plecat capul pentru ca se murdarise.
Toata lumea a fost surprinsa sa o vada asa, dar era mirata in acelasi timp de frumusetea fetei, care pana atunci ramasese ascunsa printrehainele rupte, mainile murdare si parul neingrijit. Chiar daca isi murdarise pe un picior, dar pata aceea nici nu mai era vazuta de oameni, penru ca, in sfarsit, fetita reusise sa se schimbe.
Miruna si-a dat seama ca lumea o privea uimita de schimbarea ei si ar fi dorit sa fie pentru totdeauna asa. De atuci fetita nu mai suporta murdaria si se gandea ca nu ar mai putea vreodata sa mai traiasca la fel ca inainte. Se shimbase atat de mult incat nici nu se mai recunostea in oglinda.
Neacsu Raluca


Greseala se plateste

A fost odata ca niciodata, un catelus tare trist. Toate animalele fugeau de el, chiar si fratii lui, pentru ca era slab si bolnav. Statea mareu singur si plangea pentru ca nu avea prieteni cu care sa se joace, la fel ca fratii lui, iar copiii pe care Norocel ii iubea cel mai mult, il loveau cu pietre si il chinuiau in toate felurile.
Acelasi lucru se intampla aproape in fiecare zi, fara ca el sa se poata apara, pentru ca avea un picior rupt sau ca cineva sa-l protejeze. Norocel nu avea nici mama,murise intr-un accident, dupa ca a incercat sa il salveze pe el. De atunci,fratii lui nu-l mai iubeau, pentru ca il considera vinovat de ce i se intamplase mamei lor si pentru ca trebuiau sa se descurce singuri.
Pe zi ce trecea, Norocel se simtea tot mai singur si plangea pentru ca nimeni nu-l iubea. Pe masura ce trecea timpul, era tot mai slabit, abia mai putea respira si nici sa mearga nu mai putea.
Nimeni nu intelegea ca nici el nu dorea ca mama lor sa moara. Isi dorea sa ia el locul mamei, pentru ca aceasta sa aiba grija de fratii lui, dar nu putea. Nici sa mearga dupa hrana nu putea, pentru ca durerea de la labuta zdrobita era prea puternica. Dormea pe marginea strazii, langa un copac, acolo unde murise mama lui, iar ziua abia putea sa mearga pana la fantana sa mai bea niste apa. Nici macar oamenilor care treceau pe acolo nu li se facea mila de el.
Intr-o zi insorita de vara, cerul s-a acoperit brusc de niste nori intunecati si un vant puternic a inceput sa bata. In scurt timp s-a pornit o ploaie torentiala care a distrus totul in cale. Cat furtuna a durat, Norocel a sperat ca va veni cineva care sa-i ofere si lui un adapost, dar nu s-a intamplat asa. Nu mai putea sa se miste, iar durerea si frica l-au facut sa urle, crezand ca cineva il va ajuta. Dar, din cauza ploii si a vantului, nu l-a auzit nimeni.
Dupa ce furtuna a trecut, oamnii se grabeau sa repare acoperisurile, sa scoata apa din curte si sa curete gospodariile de frunzele si crengile rupte. Unui batran, vijelia ii luase o bucata din acoperisi si o dusese chiar langa copacul unde era Norocel. La inceput, batranul a crezut ca e mort, dar dupa ce s-a apropiat a vazut ca traieste. I s-a facut mila si l-a luat acasa.
Cateva zile la rand, Norocel a fost ingrijit de batran, dar era atat de slabit, incat abia putea sa manance. Cu toate ca nu mai credea ca isi va mai reveni, batranul l-a ingrijit in continuare si iata ca nu in zadar.
Dupa ce Norocel si-a revenit, batranul, care iubea foarte mult animalele, a hotarat sa-l opreasca, pentru ca se atasase prea mult de el pentru a-l abandona.
Norocel era acum foarte frumos si fiecare copil care trecea pe acolo, il ruga pe batran sa i-l dea lui. Norocel era acum sprinten, cu ochii lui mari, rotunzi, grasut si cu o blana pufoasa, ca un norisor. Batranul nu se indura de el, pentru ca era singura lui alinare, iar Norocel era tare credincios.
Intr-o duminica, batranul a plecat la biserica, asa cum facea in fiecere saptamana, dar a uitat poarta deschisa.
Dupa plecarea batranului, Norocel a vazut poarta deschisa si s-a apropiat. Nu ar fi iesit din curte, daca nu ar fi auzit un zgomot. Cand a iesit, a vazut ca langa copacul unde el putea sa moara erau doi catelusi murdari si bolnavi, care plangeau si se impingeau unul in celalalt, de frig. S-a uitat mai bine si a vazut ca erau chiar fratii lui.
Primul lucru la care s-a gandit, a fost sa la intoarca spatele si sa ii lase acolo, dar nu a putut sa plece. L-a apucat pe fiecare cu dintii, si l-a tarat, pana in curtea batranului.
Fratii lui ajunsesera asa pentru ca au incercat sa fure paine de la un brutar. Acesta s-a infuriat si i-a batut pana a cazut lati si brutarul a crezut ca au murit. Dar s-au tarat pana langa copacul unde a stat si Norocel, de teama sa nu le mai faca si alicineva rau.
Norocel a avut grija ca fratii lui sa manance, oferindu-le hrana pe care batranul o lasase pentru el. Putin mai tarziu, dupa masa, catelusii pareau ca si-au revenit.
Intors de la biserica, batranul a vazut poarta deschisa si primul lucru la care s-a gandit a fost ca nu-l va mai gasi pe Norocel. Dar cand a intrat in curte, in pragul usii i-a vazut pe cei doi catelusi si langa ei pe Norocel, care avea grija de ei. Foarte impresionat de ceea ce a vazut, omul a hotarat sa ii tina pana cand se vor face bine.
Pentru ca era foarte sarac, batranul nu isi permitea sa aibã grija de trei animale, oricat de drag i-ar fi fost ele. Astfel, i-a chemat pe copiii care il rugasera sa li-l dea pe Norocel si le-a daruit copiilor cei doi catelusi. Copiii au fost foarte incantati si au promis ca ii vor iubi la fel de mult ca si batranul.
In ziua plecarii,fratii lui Norocel au fost foarte tristi, dar s-au bucurat pentru ca au fost iertati. Si ei l-au iertat pa Norocel pentru ca mama lor murise cand l-a salvat pe el. Cu ochii umezi, i-au multumit fratelui lor ca nu i-a abandonat la fel cum au facut si ei.
Au plecat foarte tristi, pentru ca si-au dat seama ca daca nu-l paraseau dupa moartea mamei acum ar fi ramas impreuna, dar se alinau cu gandul ca vor avea un adapost si ca nu vor mai fi ai nimanui. Cu toate acestea, vor regreta tot timpul greseala facuta fata de fratele lor.

RALUCA NEACSU

vineri, 9 ianuarie 2009


Vis de Craciun


A fost odata, demult, tare de mult, undeva departe, nu stiu unde, un loc ca de basm, unde iarna era cel mai frumos anotimp, cum nicaieri nu mai vedeai. Neaua acoperea pamantul ca un covor alb si stalucitor, iar frumusetea fulgilor ce cadeau incet, peste tot intinsul fermeca orice privire. Totul era ca intr-un vis: oamenii erau buni, copiii erau cuminti, animalele erau prietenoase, chiar si vulpile si lupii erau pasnici, chiar daca iarna nu era tocmai anotimpul lor preferat.
In locul acela, Mos Craciun venea intotdeauna prima data. Copiii il intampinau de fiecare data, cu lapte si biscuiti, iar Mosul ii rasplatea cu cele mai frumoase jucarii si le indeplinea orice dorinta, pentru ca tot anul faceau doar fapte bune. Doar un copil nu primea niciodata ce isi dorea, iar Mosul ajungea intotdeauna ultima oara. Poate ca facuse fapte rele sau poate ca nu era niciodata cuminte. Oare ce facuse de era mereu ultimul si nu primea niciodata ce isi dorea? Se spune ca nu era deloc un copil rau, ba chiar ajuta satenii la treburi, bunicul sau era multumit de fiecare data de el, iubea animalele si le ingrijea pe cele neajutorate, se juca cu ceilalti copii si iubea si el anotimpul alb ca toti ceilalti. Dar, cu toate acestea Mitzu nu iubea Craciunul si nu credea nici in Mos Craciun. De fiecare data, in seara din ajunul Craciunului, cand toti ceilalti copii ii scriau lui Mos Craciun, el prefera sa iasa singur afara, fara sa se teama de intuneric. Mitzu se plimba pe ulitele satului, de unul singur si privea pe la ferestrele caselor cum toate familiile se pregateau de Craciun: cum copiii se jucau pe langa foc sau cum impodobeau bradul,iar mamele pregateau bucatele pentru ziua sfanta. El insa statea acolo singur si plangea, plangea pentru ca nu avea si el parinti care sa-i pregateasca prajiturelele care miroseau asa de placut, nu avea cine sa-i impodobeasca bradutul sau sa-i citeasca o poveste despre Nasterea lui Iisus Hristos, cum lui i-ar fi placut foarte mult.
Bunicul baiatului tinea foarte mult la el, dar pentru ca era foarte bolnav, nu-l putea sa-l faca pe copil sa simta cu adevarat atmosfera Craciunului, ba mai mult chiar, nepotul era cel care il ingrijea pe batran si se ocupa de toate treburile.
Dar, in acea seara, de Ajun, cand iarna era mai frumoasa ca oricand, cu cerul senin si cu o stalucire mirifica, de Mitzu s-a apropiat un batran, cu o barba alba, imbracat in rosu si, cu o voce calda l-a intrebat:
-De ce plangi micutule?De ce esti afara la ora asta? Nu trebuia sa-l astepti pe Mos Craciun, ca si ceilalti copii?
Baiatul nu l-a recunoscut pe Mosul si i-a raspuns:
-Lasa-ma in pace! Vreau sa fiu singur! Dar tu cine esti?
Batranul nu i-a raspuns si din nou l-a intrebat pe baiat de ce plange. Atunci copilul, pentru a scapa de acel batran misterios, i-a raspuns:

-Pentru ca Mos Craciun nu-mi indeplineste si mie o dorinta, la fel ca si celorlalti copii. Eu nu cred ca el exista!
-Dar ce dorinta ai, dragul mosului?
-Sa am si eu o familie! Sa nu mai petrec Craciunul doar cu bunicul, care este atat de bolnav. Imi doresc ca cineva sa aiba grija si de noi si sa ne iubeasca.
Atunci batranul i-a spus copilului:
-Micutul meu, vei vedea ca dorinta ta se va implini.Trebuie doar ca tu sa crezi in Mos Craciun si vei avea familia pe care atat ti-o doresti! Nu vei mai fii singur! Acum va trebui sa mergi acasa si sa il rogi pe bunicul tau sa te ajute sa-i scrii o scrisoare Mosului, pe care o vei pune langa fereastra. Apoi te vei baga in pat sa dormi. Trebuie sa ai incredere, pentru ca tu esti un copil bun, cu un suflet curat si Mos Craciun te iubeste mult.
Atunci, copilul, si-a sters lacrimile si s-a indreptat spre casa. Pana a ajunge acasa, si-a dat seama ca nu aflase cine era persoana cu care tocmai vorbise, pentru ca era sigur ca nu era cineva din sat si s-a intors acolo unde se intalnise cu batranul. Dar batranul disparuse, iar urmele de pe zapada nu erau, parca nici nu fusese acolo. Nu a inteles prea bine ce se intamplase si a venit acasa sa i ceara ajutorul bunicului, sa scrie scrisoarea. Batranul avea lacrimi in ochi pentru ca nu stia ce sa faca pentru ca nepotelul lui sa nu mai simta lipsa parintilor sai. Acestia au vrut sa-i faca baiatului lor o bucurie. Asa au plecat in padure pentru a lua micutului un brad. Dar acolo, se spune ca ei au fost prinsi de o baba rea, care nu iubea Craciunul, si tinuti inchisi de ea.
Imediat dupa ce a terminat scrisoarea, inghetat si foarte obosit, baiatul a mers la culcare. Dupa ce s-a trezit, a doua zi a vazut ca scrisoarea nu mai era la geam. Cand tot se uita pe geam, a vazut ca cineva venea. Dupa ce a ajuns in fata usii, si-a dat seama ca erau chiar parintii lui. Atunci, copilul a excalamat:
-Mos Craciun exista!Mos Craciun mi-a indeplinit dorinta! Mi-a adus pe mama si pe tata!
Parintii i-au povestit lui Mitzu cum un batran imbracat in rosu i-a salvat de baba cea rea si cum a inchis-o in casa pe care Mosul a inghetat-o pentru a simti si baba frigul pe care parintii si baiatul l-au simtit in suflet cat au fost despartiti. Astfel, copilul si-a dat seama, cu adevarat, ca batranul cu care se intalnise in seara de Ajun, nu era nimeni altul decat Mos Craciun. De atunci, in fiecare an, Mitzu ii scria lui Mos Craciun si ii multumea ca i-a implinit dorita, chiar il astepta cu prajituri pregatite de el.
Raluca Neacsu